Cerere în curs de soluţionare

Pe această pagină:


Prezentare generală

Refuzul pe baza Secţiunii 221(g) înseamnă că din cererea dumneavoastră lipsesc informaţii esenţiale sau că o cerere necesită procesare administrativă. Ofiţerul consular care vă intervievează vă va comunica la finalul interviului dacă acţiunea este stopata în cazul dumneavoastră pe baza Secţiunii 221(g) în aşteptarea unor informaţii suplimentare. Ofiţerul vă va mai comunica şi dacă situaţia dumneavoastră trebuie să treacă prin procedura administrativă sau vă va solicita să depuneţi informaţii suplimentare

Dacă sunt necesare informaţii suplimentare, ofiţerul vă va indica modalitatea de transmitere a acestora. Ca parte a acestui proces, vi se va înmâna o scrisoare şi veţi avea la dispoziţie 12 luni de la data cererii dumneavoastră pentru a depune documentele solicitate fără a achita o nouă taxă de solicitare a vizei. După un an, procedura aferentă cererii respinse pe baza Secţiunii 221(g) va fi închisă în conformitate cu Secţiunea 203(e).

Dacă Ambasada v-a solicitat informaţii sau documente suplimentare, trebuie să depuneţi aceste documente la un punct TNT de colectare a documentelor. Această pagină web explică modul în care trebuie să depuneţi documentele pentru a fi trimise către Ambasadă.

Dacă vi s-a cerut să vă prezentaţi la Ambasadă, o puteţi face de luni până joi, între 09:00-10:00. 

 

Alte informaţii

Unele cereri de viză impun o procedură administrativă suplimentară care necesită timp suplimentar după interviul dumneavoastră cu ofiţerul consular. Veţi fi informat despre această posibilitate în timpul interviului. Majoritatea procedurilor administrative sunt soluţionate în termen de 60 de zile de la data interviului de viză. În cazurile în care procedura administrativă este necesară, durata timpului de procesare va fi diferită în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte. Vi se recomandă să solicitaţi viza cu suficient timp înainte de data anticipată a călătoriei.

Notă: Înainte de a verifica stadiul solicitării dumneavoastră, trebuie să aşteptaţi cel puţin 60 de zile de la data interviului sau de la depunerea documentelor suplimentare, oricare dintre acestea intervine ultima. Vă rugăm să aveţi răbdare.

Puteţi verifica statusul solicitării dumneavoastră accesând acest site.